Ciobănescul german este o rasă de câine care se presupune că a apărut prin domesticirea lupului. Consideraţia are în vedere asemănările aspectului general. Literatura de specialitate menţionează folosirea acestui câine din vremuri străvechi de către ciobanii germani, rasa prezentând variabilitate mare sub raportul însuşirilor morfologice de la o regiune la alta, adaptânduse condiţiilor de climă şi climaterice fie modificându-şi talia, viteza de mişcare pentru zonele de câmpie, fie având o talie mai mare pentru cei cu origine montană. S-a constatat că au existat împerecheri numeroase între câinii ciobăneşti şi lup, descendenţii fiind domesticiţi şi utilizaţi pentru pază.
"Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea se constată aceeaşi neuniformitate a materialului biologic până la expoziţia din anul 1899 de la Karlsruhe, unde s-a constituit "Asociaţia câinilor Ciobănesc german". Iniţiatorii şi promotorii acestei asociaţii au fost A. Meyer, căpitan de cavalerie, şi Max von Stephanitz, care a fost ales şi primul preşedinte al forului nou constituit."(1)
Generalităţi
Ciobănescul german este răspândit la ora actuală aproape în întreaga lume fiind preponderent utilizat pentru pază şi protecţie dar şi pentru alte activităţi având în vedere calităţile pe care le are. Constituţia sa este robustă, cu oase puternice, personalitate fizică şi psihică bine conturată. Capul este mare, dar proporţionat, cu formă uşor alungită spre trufă, fără a fi ascuţit. Fruntea este lată, uşor convexă, cu stopul lin, botul puternic, cu buzele ce se închid foarte corect. Maxilarele puternice, cu dinţi masivi, ce se închid în "foarfecă". Ochii migdalaţi, au dimensiuni medii, formă uşor oblică, privire vioaie şi inteligentă. Urechile sunt potrivit dezvoltate, purtate vertical, cu vârfurile relativ ascuţite şi foarte mobile. Trunchiul este lung cu greabănul uşor evidenţiat, cu spatele şi şalele relativ drepte, dar oblice antero-posterior, coastele bine arcuite, lungi şi oblice, flancurile scurte. Crupa este lungă, uşor oblică, bine îmbrăcată în musculatură. Membrele sunt drepte, paralele, cu osatura puternică, proporţionale cu dezvoltarea corpului. Chişiţa trebuie să fie de lungime medie, puternică şi mobilă. Mobilitea chişiţei este extrem de importantă la acestă rasă, deoarece contribuie la elasticitata şi rezistenţa în alergare. Labele membrelor sunt mici, de formă rotundă şi bine închise,cu falange bine arcuite, unghii scurte şi puternice. Coada este stufoasă şi lungă, purtată arcuit şi în jos, cu ultima vertebră ajungând la încheietura jaretului sau chair mai jos. Părul la această rasă poate fi lung, scurt, sau mijlociu şi aspru. Culoarea este extrem de variată, fiind acceptată o gamă largă de nuanţe şi culori, dintre ele: culoarea neagră sau neagră cu desen carcteristic, nuanţe maronii, roşcate, galben, gri-fier, cenuşiu, lupie sau chiar albă.
Caracterul: câinele este docil, ataşat până la moarte de stăpân. Este uşor de educat pentru că marea lui plăcere este să facă pe placul stăpânului. Este liniştit şi uşor de abordat, înţelegător şi încrezător în stapân. Este un cavaler care vă va însoţi pretutindeni cu eleganţă, echilibrat afectiv, foarte ager, iute şi cu reacţii tipice câinilor de pază şi protecţie. Se adaptează rapid situaţiilor neprevăzute. Educarea lui necesită fermitate din pareta stăpânului, dar nu suportă tratamentele dure sau brutale. (2)
Alimentaţia
Hrana este specifică carnivorelor, raţia va fi stabilită conform activităţii zilnice.În acest sens se impune menţionarea că acestă specie nu valorifică resturile menajere sau alimente cu conţinut ridicat în celuloză. Alimentele utilizate sunt de origine animală şi vegetală. Dintre cele de origine animală: carnea de vită, găină, gâscă, pui, oaie si miel(în cantităţi nu foarte mari), mai puţin carne de porc, (aceasta se recomandă totuşi ca adaos la hrana câinilor cu munci grele, sau pază îm medii cu temperaturi scăzute, în cantităţi reduse şi sub control medical); Subprodusele de abator, organele, oasele sub formă de praf, laptele şi derivatele lui, ouăle, grăsimile animale cu excepţia şoricului de porc, care este interzis, deoarece la nivelul ficatului poate produce alergii şi în cele din urmă leziuni grave. Carnea de peşte se poate administra dezosată. Carnea de vânat este acceptată în alimentaţia ciobănescului german. Alimente de origine vegetală: orezul, pâinea, pastele făinoase, fâina de cereale, grâul, arpacaşul, morcovii, cartofii, zahărul, salata, spanacul, fasolea verde, ţelina, prazul, uleiurile vegetale. Se pot include pasta sau tocătura, conservele, mezelurile deşi nu sunt recomandate în mod special. Nu se recomandă fasolea uscată, varza şi conopida, iar cartoful se va administra fără să constituie un component de bază. Ocazional câinele poate consuma fructe, mere, pere, prune, struguri, caise, acesta se pot adăuga cu succes la fierberea mâncării, dar nu în cantitate mare. Este de preferat ca hrana administrată să fie bine fiartă, pentru a ajunge la stadiul de terci, iar raţia obişnuită să conţină atât produse din carne, cereale, legume, lactate, ouă şi uneori fructe. Zaharurile şi produsele zaharose trebuiesc administrate cu prudenţă producând carii dentare şi obezitate. Hrana poate fi administrată în două tainuri, dimineaţa şi seara, dimineaţa administrându-se 60% din cantitatea totală. Hrănirea femelelor care alăptază se va face în trei tainuri îmbogăţindu-se alimentaţia în săruri şi vitamine(3)
Boli întâlnite
Boli infecţioase: bruceloza, leptospiroza, salmoneloza, septicemia noilor născuţi, tuberculoza, tetanosul;
Boli virotice: jigodia, rabia, boala lui Aujeszky, hepatita contacioasă, parvoviroza, gastroenterita virotică cu herpes-virus, virozele pulmonare.
Boli parazitare: cestodoze, nematodoze, arachnoentomoze, scabie, parazitismul cu căpuşe, parazitimsul cu purici, micoze cutanate.
Boli medicale: ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator, ale aparatului urinar, boli ale sistemului nervos, boli ale pielii, boli de nutriţie, fracturi osoase, răni, traume, arsuri(4)
Sursa Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu