Labradorul Retriever (cunoscut şi sub numele de Câinele Sfântului Ioan) este o rasă de câini originară din Canada. Acest patruped era folosit de pescari la prinderea peşte deoarece labradorul este o rasă de câini cărora le place să se scalde în apă şi să înoate. După cum şi spune numele "retriever" este şi un câine de aport.
Istorie
Labradorul Retriever îşi are originile în provincia Newfoundland din Canada, fiind un câine de aport, iar mai târziu, după antrenarea acestuia a fost folosit şi pentru vânătoare. Pescarii îl foloseau pentru aducerea spre ţărm a plaselor în care era prins peştele. Labradorul Retrever a ajuns pentru prima dată în Europa, în Anglia, la jumătatea secolului al XIXX-lea, fiind adus de vasele pescăreşti portugheze. Conform altei teorii, această rasă a fost adusă cu mult înainte în Portugalia, teorie întărită şi de faptul că „labrador” în limba portugheză înseamnă „muncitorul câmpului, al pământului”[1]
Datorită acestor calităţi, numeroşi aristrocraţi au deţinut exemplare din această rasă. Printre primii poseori din Anglia, de Labrador, s-a numărat şi colonelul Peter Hawker, mai târziu prin anii 1860 un număr mare de aristrocraţi deţineau astfel de câini devenind rapid preferatul iubitorilor de animale. Datorită aptitudinilor remarcabile de mare înotător, dar şi pentru faptul că era descurcăreţ în diverese medii, sunt mari câştigători la probele de aport şi la probelor de câini utilitari.
Labradorul Retriever a fost recunoscut ca rasă de Asociaţia Chinologică Britanică în anul 1903.
Întretinere
Fiind un câine nepretenţios labradorul nu necesită o îngrjire atentă. Trebuie periat de 3 ori pe săptămână şi curăţat în urechi la fiecare sfârşit de săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu