Câine ciobănesc românesc carpatin (abreviat CRC) este un câine folosit de secole de ciobanii români din Carpaţi pentru paza turmelor, fiind un excelent câine de pază.
Istoric Rasa
Primele date cu privire la originea ciobăneștilor europeni ne sunt oferite de Alfred Edmund Brehm (1829-1885) în Tierleben (Viața Animalelor), lucrare monumentală, care descrie “întreaga lume a animalelor precum și dezvoltarea ei” și care este elogiată în prefața celor două ediții germane, Zimmer&Herzog, ca opera, ce a “avut menirea mai mult decât oricare altă carte, să deștepte și să adâncească dragostea și înțelepciunea pentru lumea animalelor”. Conform lui Brehm, evoluția câinelui din lup, a început în urmă cu aproximativ 20.000 de ani în urmă, dar cu o posibilă evoluție filogenetică anterioară.
Brehm împarte câinii în șapte grupe: Canis familiaris putiatini, Canis familiaris palustris (câinele de mlaștină), Canis familiaris inostranzewi (strămoșul câinelui nordic), Canis familiaris matris optimae sau câinele epocii bronzului, “din care se trag principalele noastre rase de câini-ciobănești“, Canis familiaris decumanus (dogi, boxeri etc.), Canis f. intermedius (câinii brac) și Canis familiaris leineri, din care s-au dezvoltat ogarii.
Descoperirile arheologice scot la iveală oseminte de câini diferite ca mărime, iar istoricii care au luat spre analiză diferitele stadii de dezvoltare ale civilizațiilor europene, corelează existența acestor oseminte cu principalele îndeletniciri ale omului.
În ce privește istoria modernă a României, primele date scrise cu privire la câinele ciobănesc carpatin au fost consemnate în Revista Științelor Veterinare, Anul xv, No.2, februarie împreună cu fotografia masculului proprietatea colonelului Manolescu, ce a obținut Premiul I la a 4-a Expoziție canină din București, 1931.
Aceeași revistă publică în 1934 într-un articol semnat de G. Rădulescu Calafat primul proiect de standard pentru câinele ciobănesc românesc (foto 1,2), proiect elaborat de către Institutul Național Zootehnic. Totodată este prezentată și o fotografie a unui exemplar cu numele Zdrelea (foto 2).
În numărul 9 al revistei Carpații din 1936, Mihai Moșandrei publică un articol referitor la câinele ciobănesc românesc în care sunt prezentate fotografiile exemplarelor “Căpitan” și “Florea”.
În 1937, numărul 6 al revistei “Carpații” Dr. G. Moldoveanu de la Institutul Național Zootehnic publică standardul rasei Ciobănesc Românesc Carpatin și este prezentată fotografia unui exemplar din județul Muscel precum și fotografia exemplarului aparținând lui Ionescu-Brăila (foto 3-6).
Reținem faptul că încă de pe atunci, discuțiile cu privire la necesitatea standardizării și recunoașterii internaționale a acestui câine erau cât se poate de aprinse.
Puține par a fi însă dovezile scrise pe care le cunoaștem cu privire la evoluția acestei rase în perioada anilor ’50-’80. Cu toate acestea este neîndoielnic faptul că ciobănescul românesc carpatin a avut în această perioadă conform unor mărturii incontestabile ale unor oameni care au folosit în activitatea de păstorit acest câine, o evoluție pozitivă.
Am avut așa cum aminteam și cu alte ocazii privilegiul de a cunoaște astfel de oameni care cunosc rosturile păstoritului și importanța câinilor ciobănești în desfășurarea unei astfel de îndeletniciri.
E drept că unii dintre câinii prezentați, nu sunt complet suri, însă trebuie precizat că petele de culoare închisă sunt întotdeauna sure, că exemplarele au talia, caracteristicile morfologice, urechi, tip general și comportament de carpatin (sunt câini de tip lupoid). Dealtfel marea majoritate a exemplarelor care au fondat liniile de sânge, de la care s-a pornit în construcția acestei rase, provin din astfel de câini.
Unii [cine?] susțin că rasa CRC e aceeași cu rasa ciobănesc românesc de Bucovina, confuzie care încă nu a fost eradicată complet. Diferenţa fundamentală dintre cele doua rase sunt: proporții, osatura, structura părului, tip craniu, facies, talie, comportament.
Considerentele legate de munca la care a fost supus carpatinul, i-au determinat pe păstori să prefere (selecție empirică), exemplarul “vânăt”, mai bine adaptat, în crestele stâncoase ale munților (mimetism), unde asemănarea cu lupul, strămoșul și dușmanul său de moarte și cu stâncile înălțimilor muntoase, l-a făcut să supraviețuiască, până în zilele noastre.
Din acest punct de vedere, Florut sau Fulger nu sunt cele mai reprezentative și mai bine adaptate exemplare, însă cu siguranță sunt strămoși ai ciobănescului românesc carpatin de astăzi. Dealtfel, în proiectul de standard din 1937, ne este recomandat câinele de culoare cenușie, din aceleași considerente legate de conservare a rasei.
“Epoca de aur” avea să însemne pentru ciobănescul românesc carpatin una de regres considerabil dacă ținem cont de faptul că standardul propus de MAIA în 1981, era mai degrabă unul în care se puteau “ascunde” majoritatea câinilor ciobănești, indiferent de diferențele fenotipice dintre aceștia. Acest standard avea să constituie un instrument de lucru pentru cei care, după 1989, încearcă să impună așa cum aminteam, ideea că Ciobănescul Românesc Carpatin este oricare dintre câinii de oi utilizat de păstorii români pentru paza turmelor lor. Acest lucru a însemnat o adevarată frână în efortul crescătorilor adevărați de carpatin de a obține recunoașterea internațională a acestuia.
În martie 1998, un grup de pasionați ai acestei rase fondează Clubul de Câini de Rasă Ciobănesc Românesc Carpatin, ulterior Clubul Crescătorilor de Câini de Rasă Ciobănesc Românesc Carpatin (CNCCRCRC), cu sediul în Bistrița.
Remarcăm în această perioadă existența în zona Rucăr, județul Argeș a unor câini de tip carpatin, proveniți conform unor surse neoficiale din "Țara Dornelor", care au fost de asemenea considerați strămoși ai carpatinilor actuali. Tot în această perioadă, am adus din Munții Călimani, de la păstorul "Ioan al lui Limpie", masculul Suru (foto 11), câine ale cărui origini trebuiesc căutate conform spuselor crescătorului său pe valea Mureșului. Dealtfel la Bistrița era deja cristalizat la vremea aceea, un important centru de selecție pentru această rasă.
În decembrie 1998, la Piatra Neamț, în cadrul unei aprinse dezbateri pe tema elaborării proiectului de standard pentru CRC, la care au participat și reprezentanți ai Asociației Chinologice Române, a fost elaborat noul proiect de standard pentru ciobănescul românesc carpatin, principala sursă de inspirație a autorilor, fiind proiectul de standard din 1937. În ianuarie 1999, acest proiect avea să fie aprobat de către AChR. Remarc aici contribuția esențială adusă de arbitrii internaționali Petru Muntean și Cristian Stavarache, precum și a Asociației Chinologice Române (Cristian Ștefănescu, Atilla Kelemen) care au dirijat eforturile crescătorilor în sensul întocmirii documentațiilor necesare standardizării și omologării rasei, organizării de expoziții etc. Datorită unor abuzuri săvârșite de către conducerea CNCCRCRC, acest club începe să se destrame.
• În septembrie 2000, este fondat Carpatin Rustic Club Român, cu sediul la Piatra Neamț și apoi în Bistrița, de către majoritatea celor care fondaseră CNCCRCRC și care acum rămăseseră la porțile lui, club care din păcate nu avea să fie recunoscut de către AChR. • În martie 2003, la Bistrița are loc o importantă conferință a factorilor implicați în selecția raselor românești sub patronajul AChR. Se înființează subcomisiile pentru CRC, Ciobănescul Românesc Mioritic și Ciobănescul Românesc de Bucovina, câine a cărui denumire apare consemnată acum pentru prima dată în istoria sa. Acest lucru a însemnat de fapt, “eliberarea” CRC și o nouă etapă în evoluția sa. AChR întocmește și înaintează Comisiilor Tehnică și de Standarde ale Federației Chinologice Internaționale, dosarul cuprinzând documentația de omologare. • La data de 06.07.2005, Comitetul General al FCI, a aprobat omologarea provizorie a Ciobănescului Românesc Carpatin precum și a Ciobănescului Românesc Mioritic. Moment cu adevărat istoric. • La data de 02.12.2006, la Brașov are loc Conferința Națională pentru CRC, la care particiopă inclusiv membri ai Consiliului Director al ACHR. La conferință participă proprietari și crescători de carpatin din întreaga țară care nu s-au regăsit în CNCCRCRC. Intenția participanților era aceea de a fonda un club cu adevărat național. În acest scop este format un grup de inițiativă alcătuit din cei mai reprezentativi crescători din România, acoperind întreaga arie de răspândire a rasei (Bistrița, Neamț, București, Craiova). • La data de 25.03.2007 are loc la Satu Mare Adunarea Generală a AChR. Se aprobă înființarea Carpatin Club România (CCR) și totodată suspendarea CNCCRCRC.
Sursă Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu